Am facut o piesa. N-a ramas singura.

Am pornit de la un joc si de la cateva ganduri care au ramas cu mine mai mult decat era prevazut. Le-am pus intr-un video. Dupa primul, am recidivat. Iar dupa al doilea am zis ca ajunge. N-a ajuns. A aparut si „Nu mai caut”. Se pare ca am intrat in productie de serie, fara sa fi stabilit cand se termina programul.

„Bucurestiul si eu” a fost despre oras, despre mine si despre felul in care viata isi vede linistita de treaba in timp ce eu incerc sa-i inteleg scenariul. Poate e poveste. Poate e proiectie. Nu simt nevoia sa aleg o singura explicatie si s-o lipesc pe toata melodia.

Cu „Unde-ai fost pana acum?” am dus mai departe ideea intalnirilor care vin mai tarziu decat ne-am fi dorit. Nu neaparat prea tarziu. Mai ramane timp sa ai ce povesti impreuna. E o bucata din mine pusa pe muzica, nu o demonstratie despre momentul perfect in care ar trebui sa apara cineva.

„Nu mai caut” vorbeste despre libertatea de a fi bine cu tine. Despre a nu mai cauta oameni doar ca sa nu fii singur. Pusa langa piesa despre intalnire, poate sa para o contradictie. Pentru mine, nu e: pot sa las loc unui om fara sa-i cer sa justifice de ce nu-mi suport propria companie.

Ce le leaga este incercarea asta de a spune unele lucruri altfel. Cu o melodie si niste imagini, fara sa explic fiecare stare pana nu mai ramane nimic din ea. Am destule ganduri. Nu trebuie sa primeasca toate si instructiuni de utilizare.

„Acum”, fara rolul de salvator

Cu „Acum” am pus pe chitara momentul in care nu mai ai nimic de demonstrat nimanui. E despre cat te poate goli rolul de salvator de serviciu si despre linistea pe care incepi s-o pretuiesti dupa ce ai tot incercat sa repari vietile altora pe cheltuiala ta.

N-am cosmetizat piesa ca sa placa tuturor. In ea, o cafea bauta fara drame si fara justificari valoreaza mai mult decat o masa la care trebuie sa ma micsorez ca sa incap. Am dus ideea asta in muzica. Nu mi-a iesit intre timp si obiceiul de a ma opri dupa o singura piesa.

Unde se duc gandurile dupa ce se termina piesa

Unii tin jurnale, altii pastreaza fotografii in cutii de pantofi. Eu am pus in sunet stari pe care altfel poate le-as fi lasat printre randuri. Cate o noapte fara somn, o concluzie venita dupa ce s-a asezat praful, o intrebare ramasa fara raspuns. Si conversatii pe care nu le-am purtat cu voce tare.

Am adunat o parte dintre piese pe canalul meu de YouTube. Nu sunt toate. Mai am lucruri de definitivat si le voi adauga pe masura ce le termin. Nu vreau sa transform asta intr-o vanatoare de cifre. Ma intereseaza sa las povestile sa ajunga la cine are dispozitia sa le asculte.

Daca ai o cafea in fata si putin timp, le gasesti acolo. In ritmul tau. Eu am vorbit destul; de data asta exista si buton de play.